Lucian Bute intră în cartea de istorie a boxului, după ce a obținut o nouă victorie de senzație, knock-out în repriza a patra cu mexicanul Librado Andrade.
Încurajat de peste 15.000 de fani în Pepsi Coliseum din Quebec, Lucian Bute a avut nevoie de 12 minute pentru a încheia conturile cu mexicanul Librado Andrade.
Românul era obligat să demonstreze că repriza a 12-a a meciului din urmă cu un an a fost un simplu accident, iar Bute și-a făcut din plin datoria.
Meciul de la Quebec a început precum cel de la Montreal, cu Bute în prim plan, sportivul nostru reușind să domine primele trei reprize, chiar dacă Andrade a încercat să fie mai agresiv și să caute centrul ringului.
Spre deosebire de meciul de anul trecut, când Bute a stat la cutie și a așteptat victoria la puncte, lucru care putea să-l coste scump, de această dată românul a apăsat pe accelerație în repriza a doua și l-a trimis de două ori pe Andrade la podea înainte de a-l face knock-out.
Croșeul de stânga a fost arma decisivă pentru Bute, această lovitură aducându-i și victoria prin knock-out, după ce mexicanul a acuzat din plin un croșeu încasat pe ficat și nu a mai reușit să se ridice de la podea.
Andrade a dus bine câteva lovituri tari, însă mexicanul a arătat din nou că este mai degrabă un luptător cu inima mare și mai puțin un boxer adevărat.
Lucian Bute își păstrează centura de campion mondial al categoriei super-mijlocii, în versiunea IBF, după ce a obținut a 25-a victorie din tot atâtea susținute la profesioniști.
De asemenea, Bute devine numărul unu mondial la categoria super-mijlocie și primul boxer care l-a învins prin knock-out, la profesioniști, pe Andrade.
Românul a câștigat aproape un milion de dolari în urma meciului de la Quebec, însă din acest moment Bute devine un brand extrem de important în boxul mondial profesionist și este de așteptat ca pe adresa lui să soseacă propuneri mult mai mari, eventual chiar pentru o unificare de centuri.
Autor
:
Andrei CONSTANTIN
Data publicării: 29 Nov 2009 - 06:56