
Principalele subiecte ale zilei, reflectate în edițiile emisiunilor de știri din această seară.
PSD și PNL, dispuse să-i ofere lui Iohannis garanții scrise privind funcționarea majorității (Antena3)
Partidele politice care-l susțin pe Klaus Johannis pentru funcția de premier au convenit să aibă "un acord distinct" prin care să-i ofere acestuia "garanții cu privire la modul cum va funcționa majoritatea parlamentară", a declarat luni, liderul social-democrat Mircea Geoană, după întrevederea avută la partlament cu edilul Sibiului și liderul PNL, Crin Antonescu. Totodată, cei trei politicieni au decis să participe marți la festivitățile de la Timișoara unde se va parafa și un acord politic local, cu amendamentul că Iohannis nu este dispus să participe la mitingurile electorale ale candidatului PSD. La rândul său, Iohannis a subliniat compatibilitatea dintre el și liderii PSD și PNL, arătând că în prezent împreună constituie o adevărată echipă.
Pe aceeași temă:
Iohannis se întâlnește cu Mircea Geoană și Crin Antonescu
Klaus Iohannis: Putem să rezolvăm problemele pe care le are România
Ancheta în cazul bebelușului ars: Asistenta nu este vinovată de neglijență în serviciu (Antena3)
Asistenta acuzată ca a uitat un bebeluș de doar 4 zile în incubator nu este vinovată de neglijență în serviciu! Este decizia șefilor Ordinului Asistenților care sunt de părere că femeia era oricum depășită de situație pentru că trebuia să aibă grijă de 27 de copii, iar incubatoarele erau defecte. "Această asistentă nu se face vinovată de neglijență în seviciu ea facând în acea noapte lucruri care oricum îi depășeau atribuțiile profesionale", a declarat Carmen Mazilu, președinte Ordinul Asistenților Medicali din București. Emilia Baron avea grijă de 27 de copii aflați la etaje diferite. Între timp a mai asistat și la două nașteri așa că nu a supravegheat copiii din incubatoare. Cei de la Ordinul Asistenților o acuză că a încălcat, însă, codul de etică.
Rompetrol ieftinește carburanții cu 3 bani pe litru (Antena3)
Rompetrol Downstream va reduce, marți, prețurile de referință ale carburanților auto cu trei bani pe litru, după ce luni a diminuat tariful la benzină cu doi bani pe litru, menținându-l neschimbat pe cel al motorinei, a anunțat divizia de distribuție a carburanților din grupul Rompetrol. Benzinele Efix 95 și Alto 101 vor putea fi cumpărate cu 3,90 lei pe litru și 4,51 lei pe litru. Prețurile motorinelor Efix și Alto 55 va fi micșorat la 3,78 lei litru, respectiv 4,07 lei pe litru. Prețurile carburanților vânduți în stațiile Rompetrol pot varia cu 5% față de prețurile de referință.
Pe aceeași temă:
Rompetrol a ieftinit benzina
Aproape 3.200 de români, bolnavi de gripa porcină. Livrarea vaccinului în țară se apropie de final (Antena3)
Virusul gripal AH1N1 afectează tot mai mulți români. Numărul cazurilor confirmate de gripă nouă din țara noastră a ajuns la aproape 3.200. Numai în ultimele 24 de ore au fost confirmate 82 de cazuri noi. Între timp, livrarea vaccinului către zonele de focar din țară se apropie de final. Din cele peste un milion de doze de vaccin, produse la Institutul Cantacuzino, vor fi imunizați elevii, studenții, dar și polițiștii, grănicerii și cadrele medicale. În Capitală, primii care vor fi vaccinați sunt medicii de la Spitalul Floreasca. La Spitalul Floreasca din Capitală jumătate din cei 1.500 de medici și asistente au acceptat imunizarea împotriva virusului gripei noi. Și la Oradea a început imunizarea. Primii care s-au vaccinat au fost angajații direcției de Sănătate publică.
Pe aceeași temă:
Gripa porcină a provocat al treilea deces în România
Traian Băsescu: Le cer scuze celor 22 de milioane de români (Realitatea)
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, prezidențiabilul PD-L spune că nu poate spune că nu l-a îmbrâncit pe copilul din filmulețul mitingului de la Ploiești, că Monica Iacob-Ridzi ar fi trebuit suspendată din partid în vară, că este vulnerabil pe subiectul Elena Udrea și că este perfect sănătos.
Pe aceeași temă:
Băsescu: Ar fi fost corect ca PDL să o suspende pe Ridzi
Băsescu: Nu am comentat filmul imediat pentru că nu aveam ochelarii la mine (Realitatea)
Președintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu pentru România liberă, că nu a văzut nimic pe cameră în momentul în care a vizionat caseta în care apare lovind un copil din simplul motiv că nu avea "ochelarii de distanță"."Nu vreau să vă dau un răspuns care să pară ridicol, dar mie mi-au arătat filmul pe un ecran de cameră destul de mic. Eu port două feluri de ochelari - aceștia pentru citit și aceștia pentru distanță. Nu aveam la mine ochelarii de distanță să-i pun imediat pe nas. Eu de fapt n-am văzut nimic pe cameră", a spus Traian Băsescu, în interviul acordat jurnaliștilor de la România liberă. În ceea ce privește avertismentul pe care Dinu Patriciu i l-ar fi dat cu o zi înainte de apariția în presă a filmului, șeful statului a spus că "nu a știut nimic" de aceasta, problema privind, de fapt, staff-ul său de campanie. "N-am știut nimic. Asta e problema staff-ului meu de campanie. Trabuia să mă prevină. Eu m-am dus într-o emisiune-capcană neprevenit de echipa mea și, în general, am foarte puțin timp. I-am reproșat asta staff-ului meu, dar inutil", a spus Traian Băsescu.
Pe aceeași temă:
Băsescu: Am analizele perfecte!
Dezbaterea dintre Geoană și Băsescu va avea loc joi, la ora 19.00 (Realitatea)
În urma consultărilor celor două staff-uri de campanie de la sediul IPP s-a ajuns la concluzia comună ca dezbaterea dintre Mircea Geoană și Traian Băsescu să aibă loc joi, la ora 19.00.Traian Băsescu și Mircea Geoană se vor confrunta într-o dezbatere televizată joi seară, de la 19.00, la Palatul Parlamentului, au declarat astăzi reprezentanții staff-urilor de campanie ai celor doi candidați, Sebastian Lăzăroiu și Victor Ponta, la finalul rundei de discuții desfășurate la sediul Institutului pentru Politici Publice. Întâlnirea de joi va dura între două ore și jumătate și trei, a anunțat directoarea IPP, Violeta Alexandru, iar potrivit lui Ponta, va fi păstrat formatul dezbaterii din turul I, pentru " a fost un format bun".
Pe aceeași temă:
Confruntarea dintre Băsescu și Geoană va avea loc joi
Voinescu: Băsescu îl așteaptă în această seară pe Geoană la o dezbatere
Un comisar cu buget cât al României: Dacian Cioloș (Realitatea)
Comisarul pentru Agricultură va avea de gestionat fonduri în valoare de peste 40 miliarde de euro, sau 41% din întregul buget al Uniunii Europene, potrivit datelor Comisiei Europene. Suma este la fel de mare ca bugetul general consolidat al României, care prevede anul acesta venituri de 36 miliarde de euro și cheltuieli de 45 miliarde de euro. Dacian Cioloș, nominalizat de președintele Comisiei Europene pentru portofoliul Agriculturii, are toate șansele să treacă de audierile din Parlamentul European, dar nu are forța de a influența Politica Agricolă Comună, din postura de oficial al Comisiei Europene, spun analiștii și oficialii chestionați de Business Standard.
Pe aceeași temă:
Anastase: Nominalizarea lui Cioloș drept comisar este și victoria lui Băsescu
Budism tibetan... made in Romania (TVR)
În comuna argeșeană Moșoaia s-a deschis primul Centru de budism tibetan din România. Un fost călugar budist, originar din Nepal, stabilit în țara noastră de mai bine de un an, își dorește să inițieze românii în tainele culturii și civilizației tibetane, în puterea meditației și în medicina tradițională.
Așteptare degeaba, din noapte în zi, pentru un loc în stațiune (TVR)
Zeci de pensionari s-au înghesuit astăzi la Casa de Pensii din Craiova. Oamenii au venit cu noaptea în cap în speranța că vor prinde un loc la tratament, anul viitor, în stațiunea preferată. Efort inutil pentru că, deocamdată, nu există un buget aprobat pentru 2010, deci nici vorbă de bilete.