În astronomie, se numesc solstiții cele două momente din an cînd planul determinat de centrul Soarelui și de axa de rotație a Pămîntului este perpendicular pe planul orbitei Pămîntului.
În jurul datei de 21 sau 22 iunie în emisfera nordică are loc solstițiul de vară; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă, cînd înălțimea soarelui deasupra orizontului și intervalul diurn sînt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare și se află la unghiul maxim sub orizont).
În jurul datei de 21 sau 22 decembrie se petrece fenomenul opus: are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică și solstițiul de vară în emisfera sudică.
Din punctul de vedere al zonelor ecuatoriale solstițiile nu pot fi numite nici „de vară” nici „de iarnă”. Atunci cînd în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, mișcarea aparentă a soarelui văzut de pe ecuator are traiectoria cea mai nordică și, simetric, cînd are loc solstițiul de vară în emisfera sudică traiectoria soarelui atinge extrema sudică.
Denumirea de solstițiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) și stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămîne constant; v. a sista). Spre deosebire de celelalte zile din an, cînd unghiul făcut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine staționar, din cauza inversării sensului său de variație.
Citeste stirea in Informatia 2010 [Solstitiul de vara]
