
Marta Mosczenska, ambasadorul Canadei la București a fost primită în data de 8 Iulie 2009 de către Constantin Niță, ministrul IMMurilor, Comerțului și Mediului de Afaceri, cu ocazia încheierii misiunii ambasadorului în România.
In discutiile purtate, cei doi demnitari au analizat evolutia relatiilor economice bilaterale in perioada in care doamna Mosczenska a fost ambasadorul Canadei la Bucuresti.
Intre actiunile importante in cei trei ani de mandat, trebuie remarcate continuarea discutiilor pentru realizarea Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda, organizarea componentei economice cu prilejul Summitului Francofoniei, vizitei dlui. Stockwell Day, ministrul comertului international al Canadei, vizítele unor oficiali si oameni de afaceri din cadrul OCI, EDC, Geo Smart Energy, construirea unui amsamblu de locuinte la Murfatlar unde vor locui atat canadienii care lucreaza la Cernavoda, cat si romanii din aceasta localitate.
Cei doi demnitari au discutat si despre masurile luate de cele doua guverne pentru diminuarea efectelor crizei financiare si economice cu care se confrunta Canada si Romania.
In acest sens oficialul roman a precizat ca guvernul Romaniei a adoptat 32 de masuri , respectiv in domeniul fiscal, al returnarii TVA-ului, in politica de investitii, in cea de protectie sociala si de sprijinire a IMM-urilor prin acordarea unor facilitati financiare.
Demnitarul canadian a precizat ca in politica guvernului de la Ottawa o masura pentru diminuarea efectelor crizei economice este sprijinirea companiilor canadiene de a investi in diverse tari, Romania fiind una dintre acestea.
S-a discutat si despre stadiul proiectelor Rosia Montana si Sterling, domnul ministru precizand ca in perioada urmatoare se vor relua discutiile in guvern asupra celor doua proiecte. In incheiere, dna. Mosczenska a multumit conducerii ministerului pentru sprijinul acordat pe perioada cand a fost ambasadorul Canadei in Romania, precizand ca noul ambasador va continua colaborarea cu ministerul nostru precum si cu alte institutii/asociatii/organizatii cu atributii in domeniul economic.