
Candidatul UDMR pentru președinția României, Kelemen Hunor, consideră
că membrii organizației Noua Dreaptă (ND) , care au anunțat că vor
sărbători 1 Decembrie în număr de aproximativ 200 la Sfântu Gheorghe,
nu ar trebui lăsați să vină aici, transmite corespondentul Informatia.
Ro (AMOS News).
Kelemen Hunor a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că Jandarmeria și cei care asigură ordinea publică trebuie să-și facă treaba, astfel încât cei de la ND să nu vină aici dacă nu au autorizație.
“Dacă nu au autorizație, nu au ce căuta, nici de 1 Decembrie, nici de alte sărbători național, în spațiul public, deoarece conform legilor, este interzisă orice manifestare de extremă dreaptă și cu tente xenofobe și naționaliste. N-au ce căuta nici la la Sfântu Gheorghe, nici în alte orașe sau localități”, a declarat Kelemen Hunor.
Acesta a mai arătat că Jandarmeria nu ar trebui să le permită celor de la ND să vină la manifestările de la Sfântu Gheorghe dedicate Zilei Naționale, deoarece nu se va obține nicio autorizație pentru participarea la acest eveniment.
În ceea ce privește programul său de 1 Decembrie, candidatul UDMR a arătat că nu își știe încă programul în acest sens, dar a amintit că de obicei, petrece această zi la Miercurea Ciuc.
“Am fost de câteva ori la aceste manifestări, dar anul acesta, ce se va întâmpla din cauză că sărbătoarea cade între cele două tururi ale alegerilor, nu știu. Eu sunt de acord cu participarea la aceste manifestări și de fiecare dată am spus și spun că maghiarii așteaptă respectarea promisiunilor făcute de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia- cuvântul dat, cuvânt respectat- acest lucru îl așteptăm, de aproape 100 de ani”, a mai declarat Kelemen Hunor.