Actorul Mircea Diaconu este cel mai atipic dintre parlamentarii de Argeş. Spre deosebire de colegii săi politicieni, el nu promite nimic, nu face comentarii absurde în pofida adevărului şi ori nu se pricepe să mintă, ori e cinstit. Şi încă ceva: nu suportă să i te adresezi cu "domnule senator", pe motiv că numele de Diaconu este ok. Actorul parlamentar ne-a acordat un interviu atipic, aşa cum este şi domnia sa.

Mircea Diaconu, actor şi pe scena politică

- De ce nu vă place să vi se spună "domnule senator"?
- Am aşa, nu ştiu... Nu mi-a plăcut să mi se spună nici domn profesor, pentru că am fost profesor la un moment dat, cu vremea o să mă obişnuiesc însă cu astea din cauza vârstei, că altfel... Sunt fericit când numele meu dat de părinţi pot să-l ataşez fiinţei mele.

- Nu dumneavoastră aţi căutat să vi se spună domnule senator?
- Nu am căutat nimic. Sunt nişte ocupaţii sociale la care trebuie să răspunzi pur şi simplu. Nu înseamnă că trebuie să te confunzi sau să conteze numai particula. Particula vine şi pleacă, se schimbă, viaţa e un lung şir de legitimaţii.

- Ca actor vă regăsiţi în scena asta destul de largă a politicii?
- Sunt actor, voi continua să fiu actor, dar nu înseamnă deloc că meseria mea nu mă lasă să mă ocup şi de politică.

- Sunteţi actor, jucaţi nişte roluri. Şi politica este o piesă în care jucaţi de curând. Dar ce rol?
- Dar ce, credeţi că sunt nebun, că nu ştiu ce se întâmplă în lume? Citesc, văd, este o ipostază socială absolut naturală la care trebuie să-i fac faţă fără discuţie. Sunt şi tată de familie, lucru la care trebuie să fac faţă. Dacă sunt actor înseamnă că nu pot să fiu tată de familie bun? Ba da! Sunt obligat să fiu. Eu mi-am asumat rolul de senator şi timp de patru ani trebuie să-l joc foarte bine. Continui să fiu actor şi din fericire o să şi pot juca cel puţin vara când o să fie vacanţa parlamentară.

Parlamentul, subiect de eseu

- Nu aţi răspuns la întrebare!
- Un rol este o parte dintr-un întreg artistic, coerent, pe care trebuie să-l creez, recreez. Şi atunci mă ocup ca un profesionist de acel om, de acea fiinţă. Aici sunt Diaconu, de asta şi insist Diaconu, cetăţeanul Diaconu, tatăl de familie Diaconu, plătitorul de impozite Diaconu, care prin forţa şi voinţa cetăţenilor, concetăţenilor mei din zonă, am ajuns să-i reprezint în Senat. Asta o să fac. O să încerc să mă concentrez cât pot de tare ca ceea ce duc din zona mea în Parlament să fie perfect coerent cu principiile, cu modul de a exista, de a gândi al oamenilor, pur şi simplu. Eu acum nu joc un rol pentru că un rol înseamnă un om cu o lume, cu un comportament, cu nişte obsesii, cu nişte ţinte, cu nişte dorinţe, cu universul lui. Aici nu-i un om, un personaj, ci o datorie, o funcţie de demnitate publică şi trebuie să-i fac faţă.

- Ce poate schimba omul, soţul, tatăl, chiar şi actorul în această scenă pe care joacă de câteva luni?
- Foarte mult şi totuşi invizibil mentalitatea oamenilor. Mă refer la zona mea. Simt că am datorii faţă de zona mea şi o să încerc să le schimb mentalitatea, să-i ajut să se modernizeze, să se contemporanizeze, să găsească cele mai bune soluţii. Oricum asta făceam, dar la nivelul întâmplător. Acum sunt obligat să fac la un nivel amplu şi sper eficient. Vă dau un un exemplu: un om de la mine din sat al cărui destin nu mi-a fost indiferent. Avea şi doi băieţi şi îmi spuneau seara la o ţuică faptul că au rămas fără serviciu. M-au întrebat ce să facă. Munciţi, le-am spus. Ei mi-au cerut un serviciu să scape de muncă. Ca să ne modernizăm trebuie să gândim cu totul altfel. Acum, acea familie, fără să aibă serviciu, are deja o făbricuţă familială de teracotă, face bani din plin, este împlinită şi şi-a schimbat mentalitatea. Nu mai aşteaptă serviciu la Dacia sau în altă parte de unde să fie daţi afară.

- Primul contact cu Parlamentul cum a fost ?
- Nu m-am dus acolo ca la biserică sau ca la muzeu. Oriunde este un spectacol, este spectacolul lumii. Primele impresii sunt scrise deja, eu îmi notez tot ce mi se pare interesant. Încet, încet, o să fac fapte literare, eseistice, din ceea ce-mi notez.

- Familia ce spune?
- După ce am primit propunerea de a candida mai erau trei zile şi se încheia perioada de depunere a candidaturilor. I-am adunat pe ai mei, au votat şi am pierdut cu trei la unu. M-au încurajat, a trebuit să mă supun şi apoi am anunţat că voi candida. Ai mei au fost de acord pentru că mă cunosc foarte bine. Mă doare tot ce se întâmplă în jurul meu. În Parlament sunt o mulţime de lucruri care nu-mi plac şi care pot fi schimbate.