O nouă stație SMURD a fost inaugurată astăzi în localitatea Tg. Bujor. Investiția s-a ridicat la 50.000 de lei noi și a fost suportată de Consiliul Județului Galați, transmite corespondentul Informația.ro (AMOS News)
Stația SMURD Tg. Bujor deservește 19 localități și două orașe -Tg. Bujor și Berești, iar numărul total de locuitori care ar putea beneficia de serviciile SMURD Tg. Bujor fiind de peste 64.000. Investiția are o valoare de 50.000 de lei noi și a constat în amenajarea spațiului pentru activitățile serviciului și a două garaje pentru subunitatea de pompieri din localitate. În același timp, Consiliul Județului și Consiliul Local Galați au donat asociației trei ambulanțe tip B și o autospecială pentru transportul medicului, toate dotate cu aparatură medicală performantă. În cadrul unității SMURD Tg. Bujor lucrează 12 persoane
„Prin deschiderea stației SMURD de la Tg. Bujor, pe lângă cea din municipiul Galați și cea de la Tecuci, întregul județ este asigurat din punct de vedere al intervențiilor în situații de urgență. Nu a fost ușor, dar atunci când am luat decizia de a înființa SMURD-ul la Galați unii au crezut in el, alții nu. Noi am crezut, am finanțat și dotat stațiile SMURD din județ”, a precizat președintele Consiliului Județului Galați, Eugen Chebac.
La inaugurarea stației au fost prezenți vicepremierul Dan Nica, prefectul județului, adjunctul șefului IGSU, gen. mr. Viorel Nemeș, șeful ISU Galați, gen. Viorel Zaharia, primarul orașului Tg. Bujor, Ștefan Arfire, precum și primarii din localitățile situate în jurul orașului Tg. Bujor.
Asociația SMURD a fost înființată pe data de 29 septembrie 2006 și are 6 membri fondatori - Consiliul Județului Galați, Consiliul Local Galați, Consiliul Local Tecuci, Consiliul Local Tg. Bujor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați și Direcția de Sănătate Publică prin Spitalul de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați.
Corina MISĂILĂ